Praise the Lord
Praise the Holy Spirit
To save us from your
Freedom, faith, peace…
And justice…
Mda….Laibach – America in interpretare proprie… Acum la subiect:
Citeam ieri un articol care expunea pe larg perceptia crestin-radicala asupre metodei stiintei moderne. Citez selectiv:
1) “Savanţii astro-fizicieni declară ca şi tatăl lor că vor să fie asemenea Celui Preaînalt scormonind în tainele crearii universului. Dar acela numai a gândit a fi deopotrivă cu Dumnezeu şi s-a prăbuşit din cer ca un fulger devenind din Înger luminat diavol întunecat.”
2) “Dacă vom cerceta duhurile şi lucrarea lor, vom vedea că între ştiinţa modernă aşa cum este ea definită începând temporal din renaştere şi spaţial în occident, ce a dat ştiinţa contemporană (cu sediul euro-atlantic, sovietic şi japonez) şi Ortodoxie nu numai că e un conflict ci chiar unul pe viaţă şi pe moarte! Duhuri diametral şi radical opuse!”
3) “Ştiinţa a luptat cu toate puterile ca să ia locul religiei şi savanţii să devină noii preoţi cunoscători ai tainelor omului şi universului, cu „dogmele” lor: teorii şi ipoteze ştiinţifice, care trebuie neapărat crezute, chiar şi axiomatic, pe cuvântul şi autoritatea lor!”
4) “Cum putem oare noi ortodocşii să spunem că aceste concepţii nu se contrazic cu revelaţia, ba chiar să găsim compatibilităţi între big-bangul nălucirii drăceşti şi cosmologia Sf. Maxim să zicem?”
5) “Iar „experiment” este în greceşte pirasmon şi s-a tradus în româneşte… „ispită”! Domnul îngăduie din când în când aceste ispite pentru încercarea, lămurirea şi întărirea noastră, dar ne-a învăţat şi să ne rugăm a nu fi duşi în ele pentru neputinţele noastre.”
6) “Sfântul Vasile a spus că nici nu e nevoie să ne ostenim în a-i combate, ci este de ajuns războiul dintre ei, deoarece ultimul savant va veni cu noi idei care vor răsturna pe cei dinainte, ş.a.m.d.”
Cu tot respectul pe care il am petru crestinism (este singura religie pe care o pot intelege rational), considrer ca afirmatii de acest gen nu pot fi justifiate in niciun fel. Duhul prea laic al vremurilor nu sta in fizica, ci in societate (pentru asta alt post). Nu pot intelege astfel de afirmatii si totusi nu imi vine la le introduc la categoria “haznale” pe care am explicat-o intr-un post anterior. Cred ca vinovata de o asemea viziune este o intelegere gresita a adevarului. Pun si commenturile aparute pe marginea articolului de mai sus:
1) Al meu:
“Atat dumneavoastra parinte cat si cel pe care l-ati citat aveti dreptate, insa parerea ma e ca in nuante diferite: dumnealui in principiu, dumneavoastra in fapt (nu in totalitate, stiinta nu a fost doar marxist-ateista). Cat despre tainele Universului…….adevarul este oricum unul. Tot ceea ce pot sa gaseasca (in sensul ca Dumnezeu a facut cognoscibil ratiunii) vor gasi, atata vreme cat nu exista o deficienta in metoda. Plus, stiinta nu poate si nici nu va putea trece niciodata de domeniul sensibilului, fiind experienta imbogatita teoretic. Domeniul cunoasterii apriorice este accesibil doar speculatiei filosofice si cunoasterii mistice. Deci nu exista nicio posibilitate ca ei sa incerce vreodata sa cunoasca principiile Universului dincolo de ceea ce Dumnezeu ii lasa sa vada. Un alt fel de a spune ca Dumnezeu are totul sub control. In parerea mea, pe ei nu ii pierde preocuparea lor de baza, adica cercetarea. Pe ei ii poate pierde doar o evaluare eronata a propriilor capacitati. Iar aceasta nu necesita neaparat o constiinta crestina (intr-adevar, poti sa nu fii crestin si sa te prinzi ca exista o limita), ci doar o pura sinceritate a spiritului. De fapt, tot acest exercitiu este opera lui Kant. Iar conflictul dintre savanti nu ii va distruge in niciun caz cu crede Sf Vasile, caci asta este de fapt baza cercetarii umane: acceptarea ca poti gresi, iar aceasta este cheia progresului.
Dumnezeu cunoaste ceea ce este inutil in munca lor, dar cunoaste si dedicatia lor. Plus, exista destul de multe marturii ale savantilor care sunt convinsi de existenta lui Dumnezeu. Si asta din experienta, nu neaparat din crez. Iar eu raman cu ideea (tot gen Sf. Ap. Toma) ca o convingere puternica (acea idee clara si distincta a lui Descartes), rezultata ori din speculatie ori din experienta, bate de departe orice carti.
<<Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut>>”
P.S. Iar dogma savantului este indoiala de propriile teorii.
2) Al autorului:
“Conceptele formulate de ştiinţa marxist-ateista şi non marxist-ateistă sunt simple explicaţii omeneşti pieritoare şi supuse înşelării şi corecţiilor, schimbătoare la câţiva zeci de ani! Aşa crezi că sunt legile firii date de Dumnezeu?
Şi ca să nu crezi că vorbim aşa pe dinafară popeşte, uite cum descrie fenomenul elaborării teoriilor astrofizice unul din corifeii necontestaţi ai acestei “ştiinţe”:
“Cei care înfăptuiesc realmente progresele din fizica teoretică nu gândesc în categoriile pe care filozofii şi istoricii ştiinţei le inventează a posteriori. Sunt sigur că lui Einstein, Heisenberg şi Dirac nu le păsa dacă erau realişti sau instrumentalişti. Ei erau preocupaţi pur şi simplu de faptul că teoriile existente nu se potriveau între ele. Căutarea consistenţei logice intrinseci în fizica teoretică a fost totdeauna mai importantă pentru realizarea progreselor decât rezultatele experimentale. Teorii de altfel elegante şi estetice au fost respinse, deoarece nu concordau cu observaţia, dar nu cunosc nici o teorie care să fi fost avansată doar pe baza experimentului. Teoria a venit totdeauna prima, ieşind în faţă din dorinţa de a avea un model matematic elegant şi consistent. Teoria face apoi predicţii care pot fi testate prin observaţie. Dacă observaţiile confirmă predicţiile, teoria nu este validată, dar supravieţuieşte ca să facă alte predicţii, care sunt confruntate din nou cu observaţia. Dar dacă observaţiile nu concordă cu predicţiile, teoria este abandonată.
Dar mai degrabă aşa se presupune că se întâmplă. În practică însă, oamenii sunt foarte reticenţi să renunţe la o teorie în care au învestit mult timp şi eforturi. Ei încep de obicei prin a pune la îndoială acurateţea observaţiilor. Dacă eşuează, ei încearcă să modifice ad hoc teoria. In cele din urmă, teoria devine un edificiu urât care scârţâie. Apoi cineva sugerează o teorie nouă, în care toate observaţiile incomode sunt explicate într-un mod elegant şi natural…” (Stephen W. Hawking Visul lui Einstein şi alte eseuri) Ce mai spui?
“Mi se pare ca si Sfintii Parinti au preluat unele de la Platon si Aristotel, care se stie ca erau politeisti.”
Dar Platon şi Aristotel ştii de unde le-au luat, ia să te văd! Dacă nu, i-auzi colea: „Atât de mult i-a întrecut Moise în înţelepciune pe înaintaşii săi, încât până şi înţelepţii şi filosofii atât de la preţ la popoarele de alt neam au ajuns, cu timpul, adepţi ai învăţăturii lui.
Aşa a fost cazul cu Pitagora, care adoptându-i gândirea, a ajuns să se bucure de o atât de mare faimă încât a devenit o pildă de chibzuinţă până şi pentru Platon, înţeleptul între înţelepţi!” („Cuvântul adresat de Sfântul Constantin cel Mare adunării Sfinţilor”).”
3) Al meu:
“Privitor la primatul teoriei: este absolut adevarat ceea ce ziceti, pe cat este si de necesar. Observatia si experimentul neindreptate de metoda si speculatie teoretica sunt nule. Altfel spus, sunt imposibl de interpretat.
Despre politeismul lui Platon si Aristotel: relativ si discutabil. Cel mult formal, spun eu, pentru ca atat Platon cat si Aristotel au inteles ca sunt plasmuiri omenesti. De unde? De la Xenofan: “Insa muritorii cred ca zeii se nasc si poarta vesminte, au voce si sunt alcatuiti asemenea lor. Daca boii si caii si leii ar avea maini sau ar putea desena si crea opere, atunci caii ar desena zeii asemenea cailor, iar boii i-ar desena asemenea boilor, si ar crea trupuri precum cele ale speciei lor.”. Atat Platon cat si Aristotel ajung la concluzia existentei unui Zeu absolut (la Platon in bine, la Aristotel in fiinta). Cat despre provenienta acestei idei din Moise, mi se pare total absurd sa cred ca Pitagora (care lucra cu cifrele intr-un fel asemanator cu kabbalistii de azi) preia aceasta idee de la Moise, poate cel mult realizeaza validitatea confuza a acesteia. Cat depre Platon si Aristotel, ei urmeaza o cale pur rationala in cercetarea lor. Da, nu intotdeauna istoria poate fi sincera, iar Sf. constantin cel Mare nu era filosof. Si mai sesizez si aceasta tendinta integratoare a crestinismului in ceea ce-i priveste pe filosofii pagani prin niste argumente care nu merita a fi sustinute. Este o practica comuna in filosofie ca atunci cand analizezi opera unui autor sa-i izolezi gandul de tot ce se afla in afara operei sale. Platon si Aristotel au o valoare imensa pentru umanitate, nu numai crestinismul imprumuta din baza lor rationala, ci si Islamul. Comentariile lui Averroes erau foarte apreciate in Occident in scolastica, desi uneori excesiv.
Si totusi, postul meu initial era despre validitatea metodei stiintei.
Cat despre legile firii date de Dumnezeu, nimeni nu a ajuns inca sa le cunoasca in intregime dupa cum nici savantii nu au ajuns sa cunoasca legile naturii in totalitate. Nu uitam ca au existat sinoade ecumenice si concilii in care ce au facut teologii? S-au certat. Au disputat opinii si au stabilit-o pe una drept dogma. Stiinta nu are dogme pentru ca isi accepta failibilitatea intrinsec umana. Si teologia nu este o constructie totalmente divina, ci si umana. Iar partea umana este failibila. Nu doar de la Moise, prooroci vine adevarul. Dovada: Platon si Aristotel. Nu sunt in esenta lor “ortodocsi”, dar sa nu uitam ca sistemele lor, destul de acceptabile pentru o gandire crestina, au fost elaborate de pagani in o epoca cand cuvantul Domnului nu se auzise.”
HOW BLIND CAN YOU GET…….
